
Dorin Recean
„Vreau să mulțumesc pentru implicare, pentru faptul că ați fost supuși în permanență unei scrutinizări extraordinare din partea societății, din partea presei, din partea societății civile. Acest efort comun al nostru, împreună cu societatea, ne-a adus aici”, a declarat recean.
Premierul a menționat că Alexandru Munteanu i-a fost profesor la facultate și că a avut un rol important în orientarea sa profesională.
„A fost cel care m-a convins să merg la electrofizică, deși voiam să aleg mecanica. Mi-a spus atunci: «Dorin, lumea se mișcă de la atomi spre biți»”, a povestit Recean.
Potrivit lui, Munteanu va aduce un suflu nou în Guvern și în societate, „de care avem nevoie pentru a dezvolta economia”.
„Dar experiența lui este valoroasă și pentru cele două aspecte pe care va trebui să le rezolvăm în această perioadă: securitatea și reforma justiției – pe care se clădește o economie sănătoasă. Am încredere că, de aici înainte, ne vom mișca în direcția corectă”, a conchis Dorin Recean.
Amintim că actualul premier a decis să nu mai fie premier și să se retragă și din Parlament după validarea mandatelor, dar și din politică în genere. Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), care a obținut majoritatea în noul Parlament al Republicii Moldova, îl va desemna pe Alexandru Munteanu în funcția de prim-ministru. „Nu am fost persoană publică și înțeleg necesitatea să ofer societății cât mai multă transparență și informații. Totodată, este important să mergem pe procedurile legale existente, să așteptăm validarea rezultatelor alegerilor de către CC, ședința de constituire a Parlamentului nou-ales și discuțiile cu doamna Președintă”, a comentat această decizie Munteanu.
De menționat că mandatul Guvernului continuă până la numirea noului Cabinet de miniștri, dar cu împuterniciri limitate.