Aceasta este concluzia unui raport recent al Universității ONU privind pierderea capitalului de apă al planetei.
Autorii raportului remarcă faptul că termeni precum „stres hidric” și „criză a apei” nu mai reflectă ceea ce se întâmplă în multe regiuni ale lumii. Vorbim despre o stare postcriză caracterizată prin pierderea ireversibilă a capitalului natural de apă.
„Acest raport spune un adevăr incomod: multe regiuni trăiesc peste capacitatea lor hidrologică și multe sisteme de apă cheie sunt deja în faliment”, a declarat autorul principal, Kaveh Madani, director al Institutului Universitar ONU pentru Apă, Mediu și Sănătate.
„Multe țări nu numai că și-au epuizat resursele de apă, inclusiv apa din râuri și rezervoarele subterane de apă, dar au epuizat și rezervele de apă „înghețate” pe termen lung – în special ghețarii. Acest lucru a condus la o serie de efecte grave, inclusiv la cedarea terenurilor în deltele râurilor și în orașele de coastă, la dispariția lacurilor și a zonelor umede și la pierderea ireversibilă a biodiversității.
„Falimentul apei în fapte și cifre
Bazându-se pe date globale și pe cercetări științifice recente, raportul prezintă o imagine dură a tendințelor, marea majoritate a cărora sunt cauzate de om:
– 50 % din lacurile importante ale lumii au pierdut cantități semnificative de apă de la începutul anilor 1990;
– 410 milioane de hectare de zone umede naturale au dispărut în decurs de 50 de ani (o suprafață comparabilă ca mărime cu cea a Uniunii Europene);
– mai mult de 30 % din masa globală a ghețarilor s-a pierdut din 1970; sisteme montane întregi de latitudini joase și medii ar putea pierde ghețarii funcționali în următoarele decenii;
– zeci de râuri importante nu mai ajung la mare în anumite perioade ale anului;
– 4 miliarde de oameni se confruntă cu penurii grave de apă cel puțin o lună pe an;
– 3 miliarde de oameni trăiesc în zone în care rezervele totale de apă sunt în scădere, aceleași regiuni care produc mai mult de 50 % din alimentele lumii;
– 1,8 miliarde de oameni trăiesc în condiții de secetă în 2022-2023.
„Agricultura consumă marea majoritate a apei dulci, iar sistemele alimentare sunt strâns legate prin comerț și prețuri”, a explicat Madani. – Atunci când deficitul de apă subminează agricultura într-o regiune, consecințele se răsfrâng asupra piețelor globale, stabilității politice și securității alimentare în altele.”
Din păcate, concluzia nu este una liniștitoare, iar mecanismele de remediere sunt foarte puțin fiabile, având în vedere realitățile unei redistribuiri geopolitice a lumii.
„Nu putem reface ghețarii care au dispărut, dar putem preveni pierderea în continuare a capitalului natural rămas și putem reconstrui instituțiile pentru a trăi în noile condiții”, crede Madani.
Punctele cele mai fierbinți din balanța de apă a planetei
Situația este cea mai gravă în Orientul Mijlociu și Africa de Nord: penurie de apă, șocuri climatice, productivitate agricolă scăzută, furtuni de nisip.
În mai multe regiuni din Asia de Sud, activitățile agricole care utilizează intensiv apele subterane și urbanizarea au dus la o scădere cronică a nivelului apelor subterane și la cedarea localizată a terenurilor.
În sud-vestul Statelor Unite, râul Colorado a devenit un simbol al crizei apei cauzate de supraexploatare, de schimbările climatice și de secetele care au rezultat.
Cum rămâne cu Moldova?
Experții sceptici cred că, până la mijlocul deceniului următor, multe dintre râurile mici ale țării se vor transforma în pârâuri sau vor dispărea complet, în timp ce râurile principale – Nistru și Prut – se vor transforma într-un lanț de lacuri slab conectate.
