
Maia Sandu
În opinia președintelui, regresul globalizării și contextul geopolitic instabil au implicații serioase asupra economiei și relațiilor economice internaționale.
„Este foarte clar că nu mai trăim într-o lume a stabilității, ci mai degrabă într-o lume a incertitudinii. Nu ieșim dintr-o criză și intrăm în alta. În fiecare dimineață, când ne trezim, plini de anxietate, mergem să citim știrile, să vedem ce s-a întâmplat pe glob cât noi am dormit. Aceasta este realitatea: lucrurile care se întâmplă la mii de kilometri de noi ne pot afecta, iar uneori ne pot afecta în mod dramatic. Aceasta este noua lume în care trăim – o lume a incertitudinilor și a transformărilor de tot felul, iar această stare pare că va persista ani, dacă nu chiar decenii. Este clar că procesul de globalizare, care a contribuit la creșterea bunăstării în toate țările și la construirea relațiilor economice între state de pe diferite continente, de care am beneficiat cu toții, este acum în regres”, a declarat șefa statului.
Ea calificat actuala situație geopolitică ca „una de-a dreptul haotică”, iar acest lucru are implicații serioase asupra relațiilor economice și asupra dezvoltării economiei. Însă aceste schimbări vin cu multe riscuri, dar și cu oportunități, a subliniat Sandu.
În opinia președintelui, un rol esențial în consolidarea rezilienței economice îl are și securitatea energetică.
„Trebuie să reducem vulnerabilitățile la crizele energetice și să creștem gradul de independență energetică a Republicii Moldova”, a subliniat președinta, menționând că acest efort necesită implicarea atât a sectorului public, cât și a celui privat.
De asemenea, șefa statului a evidențiat necesitatea continuării reformei justiției, în contextul problemelor semnalate de mediul de afaceri, precum și importanța construirii unui stat funcțional, capabil să răspundă nevoilor economiei și societății.
Nu rata trenul
Maia Sandu a vorbit și despre oportunitatea oferită de integrarea europeană, inclusiv prin Planul de Creștere, subliniind necesitatea unei cooperări strânse între autorități și sectorul privat.
„Este foarte important nu doar să cheltuim banii, ci să arătăm rezultate”, a punctat președinta.
Totodată, aceasta a evidențiat rolul tehnologiei în creșterea competitivității țării:
„Provocările sunt mari, dar și responsabilitatea noastră de a ne ridica la nivelul acestor provocări este la fel de mare. Aceste transformări vin și cu oportunități. Eu chiar cred că cei care vor reuși să însușească tehnologii, inclusiv inteligența artificială, și să folosească aceste instrumente pentru a-și crește competitivitatea vor determina în ce măsură Republica Moldova, în noua ordine mondială, va avea un loc printre țările cu bunăstare sau va rămâne în urma trenului.”









