
Printre principalele probleme care au împins lanțul La Plăcinte spre colaps s-au numărat: impactul devastator al pandemiei COVID-19, care a redus drastic veniturile; explozia inflației și creșterea costurilor de exploatare – materii prime mai scumpe, facturi uriașe la utilități și chirie; scăderea veniturilor și lipsa de lichidități pentru a-și acoperi datoriile și incapacitatea de a obține finanțare suplimentară pe fondul neîncrederii creditorilor.
„Experiența arată că, indiferent de domeniul de activitate, nicio companie nu este complet imună la riscurile financiare sau la condițiile instabile de pe piață. Ca și în cazul unei persoane, boala nu este întotdeauna cauzată de neglijență, ci poate apărea din cauza unor factori imprevizibili”, a declarat Dorin Ciobanu, care a fost numit administrator judiciar interimar al procedurii de insolvență.