
Vizita a avut loc la 4 august, la invitația omologului său din EAU, șeicul Abdullah bin Zayed Al Nahyan. Vizita are loc în cadrul celei de-a treizecea aniversări a stabilirii relațiilor diplomatice între Republica Moldova și EAU.
Potrivit MAEIE, agenda discuțiilor dintre părți include consolidarea relațiilor bilaterale, intensificarea schimburilor comerciale, atragerea investițiilor, cooperarea în domenii strategice, precum și subiecte de interes regional și internațional.
De asemenea, diplomatul moldovean se va întâlni cu reprezentanți ai companiei aeriene Air Arabia, unul dintre cei mai mari operatori low-cost din regiune. Părțile vor discuta despre potențiala extindere a traficului aerian între cele două țări.