Importurile de GNL au crescut cu 12 % față de primul trimestru din 2024, ceea ce a dus și la o creștere cu 45 % a costurilor de exploatare. Această schimbare se datorează extinderii sau repornirii recente a instalațiilor de regazificare a GNL în țări precum Polonia, Finlanda, Țările de Jos, Germania, Croația, Italia, Belgia și Grecia.
Punere în funcțiune costisitoare
GNL implică costuri inițiale de exploatare ridicate deoarece produsul trebuie înghețat la -162°C pentru transport și este comprimat de 600 de ori în volum înainte de regazeificare.
În plus, transportul său necesită camioane sau nave de marfă special echipate, care au un impact mai mare asupra mediului decât conductele convenționale. Un studiu realizat de Universitatea Cornell din New York a constatat că amprenta de carbon a GNL este cu 33 % mai mare decât cea a cărbunelui. „Emisiile de metan și dioxid de carbon provenite din extracția, prelucrarea, transportul și depozitarea GNL reprezintă aproximativ jumătate din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră”, a declarat Robert Howarth, autorul studiului.
Agenția Internațională pentru Energie afirmă că GNL lasă o amprentă de carbon cu aproape 70% mai mare decât gazul din conducte. Cu toate acestea, experții consideră că aceasta poate fi minimizată prin reducerea scurgerilor și a arderii, precum și prin utilizarea dispozitivelor de captare a carbonului.
GNL este o resursă extrem de flexibilă, datorită capacității de a semna contracte pe termen scurt, ceea ce îi permite să se adapteze mai rapid la încetinirile pieței. Faptul că importurile nu necesită conducte face, de asemenea, ca GNL să fie mai rezistent la probleme logistice, cum ar fi deteriorarea infrastructurii, blocaje, atenuând impactul șocurilor geopolitice.
UE obișnuia să depindă de gazele naturale transportate prin conducte din Rusia, dar situația s-a schimbat dramatic de la invazia la scară largă a Ucrainei.
În primul rând, Moscova a închis conducta Nord Stream-1, care a fost, de asemenea, grav avariată în urma unui sabotaj subacvatic. Iar conducta Nord Stream-2, care era pregătită pentru funcționare, nu a funcționat nici măcar o zi. În plus, gazul rusesc nu ajunge aproape niciodată în Europa prin Ucraina, deoarece Kievul nu și-a reînnoit contractele de tranzit.
În consecință, ponderea gazelor naturale rusești în importurile totale de energie ale UE a scăzut brusc – de la 41 % în 2021 la aproximativ 18 % în 2024, a calculat Comisia Europeană.
Confruntată cu reducerea conductelor, UE a fost nevoită să treacă la gazele naturale lichefiate. SUA vor rămâne cel mai mare partener GNL al UE în 2025, reprezentând puțin peste jumătate din valoarea totală a importurilor (50,7 %). Americanii sunt urmați de Rusia (17 %) și Qatar (10,8 %).
Cu toate acestea, importurile din Rusia sunt încă importante, iar UE nu își poate permite încă să le reducă complet. Deși face eforturi în acest sens.
Pariul pe diversificare
Bruxelles-ul a stabilit anul 2027 ca termen limită pentru încetarea importului tuturor vectorilor energetici ruși, inclusiv GNL. În acest context, țările UE se grăbesc să își diversifice partenerii din sectorul gazelor, în primul rând prin creșterea importurilor prin conducte din Norvegia, Azerbaidjan și Algeria. „Prețurile energiei în UE sunt mai ridicate decât în majoritatea celorlalte țări industrializate, ceea ce reprezintă o provocare fundamentală în materie de competitivitate”, se arată într-un raport recent al Institutului Bruegel.
Ca răspuns, țări precum Germania și România au lansat planuri de creștere a producției de gaze. Miercuri, Berlinul a sprijinit un acord cu Țările de Jos privind producția transfrontalieră în Marea Nordului. Iar Bucureștiul se îndreaptă spre Marea Neagră cu un proiect ambițios numit Neptun Deep.
Acesta este cel mai mare proiect energetic al României din ultimele două decenii: urmează să intre în funcțiune în 2027 pentru a exploata rezerve de gaze estimate la 100 de miliarde de metri cubi.
UE a cheltuit cu 19% mai mult pe importurile de gaze naturale în primul trimestru al anului 2025, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, deși a cumpărat cu 12% mai puțin în cantitate.
Pentru toate importurile de energie, Eurostat notează că cheltuielile „au crescut ușor cu 0,3%, în timp ce volumul a scăzut cu 3,9%”.
Alessio Dell’Anna, Mert Can Yılmaz
© Euronews
