Evenimentul a reunit actori-cheie din sector pentru a împărtăși recomandări și experiențe dobândite în urma punerii în aplicare a uneia dintre componentele programului privind dezvoltarea serviciilor publice locale. Discuția s-a axat în special pe aspectele juridice ale utilizării infrastructurii de alimentare cu apă și canalizare (AAC) în zonele rurale, evaluarea conformității și aspectele contractuale.
Dispozițiile Legii nr. 303 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare au intrat în vigoare în 2019. În conformitate cu legislația actuală, infrastructura VC aparține unităților administrativ-teritoriale de nivelul întâi sau al doilea sau statului. În cazul în care rețelele și instalațiile de CT deservesc un sat sau un oraș, acestea aparțin așezării respective.
Dacă acestea trec prin mai multe sate și comune, asigurând alimentarea cu apă a unui anumit district, ele aparțin districtului respectiv. Rețelele care trec prin mai multe districte sunt atribuite statului. Înainte de transferul proprietății, se efectuează o analiză amănunțită și se ia o decizie cu privire la cine va fi proprietarul infrastructurii create.
„Toate aceste probleme trebuie rezolvate în timpul proiectării și începerii construcției rețelelor, după care ar trebui să fie clar cine este proprietarul”, a declarat Liliana Belecchiu, expert în domeniul apei și consultant la GIZ. – Aceasta înseamnă că satele, orașele sau raioanele, după ce au primit infrastructura în proprietate, sunt obligate să o înregistreze și să o ia în calcul, iar apoi să o predea operatorului pentru gestionare. Cu toate acestea, în practică constatăm că autoritățile publice locale adesea nu cunosc și nu îndeplinesc aceste cerințe din cauza lipsei specialiștilor în domeniu. Ca urmare, rețelele nu sunt înregistrate și transferate operatorului, în conformitate cu legea.
Legislația presupune activitatea unui inginer care să le împartă în instalații separate pentru alimentarea cu apă, transport, distribuție etc. Neavând un specialist în acest domeniu, autoritățile locale includ adesea această procedură în lista de cerințe pentru ofertanți în cadrul licitației pentru determinarea operatorului rețelei de distribuție a apei. Astfel, normele contabile legislative nu sunt respectate nici de proprietar, nici de operator. Iar acest lucru împiedică procedurile ulterioare de investiții în infrastructură. Astăzi este dificil de spus câte astfel de cazuri există în întreaga țară, dar această situație este destul de frecventă.
În acest context, Igor Kristal, expert al Congresului Autorităților Locale (CALM), a raportat despre situația din satul Korten, raionul Taraclia. Acesta blochează procesul investițional de mai mulți ani. Din punct de vedere istoric, drumurile locale și rețeaua de aprovizionare cu apă se aflau în evidența unei agroferme înființate în baza unei foste ferme colective, care a devenit insolvabilă. Administratorul judiciar le-a inclus ca bunuri în patrimoniul debitorului, care sunt revendicate de creditori. Din acest motiv, autoritățile locale nu sunt în măsură să facă investiții de capital în repararea și întreținerea drumurilor locale și a alimentării cu apă, ceea ce afectează în mod semnificativ starea acestora.
Pentru a aborda această situație, consiliul satului. Corten în octombrie 2024 a decis să plătească 300 mii lei (fără TVA) din bugetul local pentru a compensa valoarea acestor active incluse în masa debitoare. Aceasta include 110 mii lei pentru drumurile locale și 190 mii lei pentru rețeaua de alimentare cu apă. Deși legalitatea acestei decizii a fost verificată de departamentul teritorial al Cancelariei de Stat, structurile Trezoreriei subordonate Ministerului Finanțelor nu acceptă factura pentru plata compensației menționate mai sus, punând la îndoială legalitatea tranzacției și a transferului.
Lipsa operatorilor de CV licențiați, cu o capacitate de extindere suficientă pentru a furniza servicii de administrare a rețelelor regionale, devine, de asemenea, o provocare serioasă pentru sprijinirea infrastructurii. Acestea nu există în majoritatea regiunilor din Moldova.
Paneliștii au remarcat necesitatea unor măsuri de reglementare în acest domeniu, precum și o mai mare implicare a populației în îmbunătățirea eficienței construcției și exploatării infrastructurii de apă și canalizare.
