O scenă din "Procesul"
„Directoarea artistică a teatrului, Vera Maryanchik, a avut ideea de a crea un spectacol non-verbal în teatru, cu o cantitate minimă de text, astfel încât publicul, chiar și fără a cunoaște limba, să poată înțelege despre ce este vorba doar prin mișcări și plasticitate”, spune Victoria Akimova-Krudu, secretara literară a teatrului. – La rândul său, Oleg Mardar, profesor de mișcare scenică la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, aspira de mult timp să pună în scenă așa ceva și îl visa pe Kafka de mai mulți ani. Dorințele lor au coincis. Nu este prima dată când Oleg colaborează cu Teatrul Cehov, el a pus în scenă mișcarea scenică în mai multe producții, îi cunoaște pe actori, înțelege cum funcționează mecanismele noastre”.
În 1999, ediția franceză a Le Monde a inclus „Procesul” în lista celor mai bune 100 de opere ale secolului XX, plasându-l pe locul al treilea. Romanul spune povestea cum un bărbat cade în plasa sistemului judiciar și a birocrației, fără să înțeleagă de ce, pentru că nu a comis nicio infracțiune. Și încearcă să lupte cu mașinăria birocratică, care îl aruncă dintr-o parte în alta.
„Cred că în roman Kafka a descris relația sa cu lumea oamenilor din jurul său, cu familia sa, cu femeile sale, cu care nu avea totul rezolvat, – crede secretarul literar. – Și fiecare spectator poate decide singur despre ce este vorba în piesă. În ciuda faptului că are justiție, avocați, judecători – aceasta nu înseamnă că „Procesul” este despre sistemul judiciar. Este o soluție alegorică: de a povesti despre ce i se poate întâmpla fiecărei persoane, poate fi încolțită de justiție, de stat, de apropiați etc.”.
Un spectacol plastic este o mare responsabilitate în transmiterea emoției către public. „Dacă într-o producție obișnuită actorul spune: „M-a jignit”, publicul înțelege totul. Dar aici trebuie să arăți cu corpul tău, cu mișcarea, cu gesturile că o persoană te-a jignit”, explică Victoria Akimova-Krudu. – Și ca spectatorul să înțeleagă, să simtă ce emoție transmite în acel moment actorul. De aceea, pentru băieții noștri, lucrul la spectacol a devenit o mare provocare. Soluția plastică îi obligă pe actori să fie cât mai concentrați, concentrați pe ceea ce se întâmplă pe scenă”.
Distribuția este formată în majoritate din tineri, spectacolul „respiră” direct energie tânără. Artem Goncharov, Yakov Gribinenko, Irina Tarasyuk, Anna Goryachka, Inna Khonenko, Yana Lazar, Maria Batyrmurzaeva și alți artiști sunt implicați în acesta.
O echipă „prefabricată” unită de o idee comună a lucrat la „The Process”. Scenografia este realizată de Adrian Suruceanu. „Pentru spectator, scenografia pare simplă, dar de fapt este incredibil de complexă”, spune interlocutorul nostru. – Actorii reconstruiesc singuri decorul, deci au o sarcină dublă pe lângă rolurile lor. Toate structurile trebuie urcate și coborâte, totul pare ușor și fără efort, iar acesta este și un semn al marii priceperi a băieților noștri”.
Inga Botnaryuk este a doua oară când teatrul colaborează cu designerul de costume Inga Botnaryuk, ea creând costumele pentru Spărgătorul de nuci. Inga are un simț fin al epocii, al sarcinii și al atmosferei care trebuie transmise unui anumit personaj.
Pentru prima dată, Teatrul Cehov a lucrat cu compozitorul Valentin Strishkov. Muzica ocupă un loc special în piesă, deoarece există foarte puțin text, iar prin muzică a fost necesar să se transmită sentimente, emoții, dispoziție….
„Romanul lui Franz Kafka poate fi numit un thriller psihologic, există multe situații absurde în el, iar materialul în sine ne permite să lucrăm în sfera expresiei plastice”, comentează regizorul Oleg Mardar, autorul coregrafiei plastice. – Inițial am avut în vedere un mic text în spectacol, pentru că actorii dramatici, desigur, lucrează în plasticitate, dar au specificul lor de exprimare. Și am vrut ca ei să se simtă confortabil știind că se pot baza pe cuvinte. Am ales tehnicile de expresivitate pe care actorii le învață înapoi la institut”.
În calitate de specialist în mișcare scenică, Oleg Mardari colaborează de mai mulți ani cu mai multe teatre din Moldova, printre care Teatrul Național M. Eminescu și Teatrul Național E. Ionesco.
Înțelegerea artei a început în clasa a V-a la Liceul Teoretic cu tentă artistică E. Alistar din Chișinău. A intrat la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice, dar nu pentru a regiza, așa cum își dorea, ci pentru a deveni păpușar. O întorsătură neașteptată s-a produs după ce a comunicat cu Victor Ștefaniuc , directorul Teatrului Municipal de Păpuși „Gugutse”, viitorul său profesor. „El m-a convins că păpușăria este exact ceea ce aveam nevoie și nu am regretat niciodată. Formarea actorului în arta păpușarului dezvoltă disciplina, integritatea, îl învață pe student să nu se iubească pe sine în profesie, ci profesia în sine, ceea ce este foarte important. Meseria de păpușar a dezvoltat în mine o imaginație bogată, o gândire imaginativă, unele calități de improvizator, unde este necesar să iau decizii foarte repede. Specificul teatrului de păpuși se bazează pe ingeniozitate, pe o gândire ieșită din comun”.
La cursul de păpuși existau disciplinele „mișcare scenică” și „ritmică”, care i-au plăcut lui Oleg. El chiar a creat studii sau numere despre expresivitatea plastică nu numai pentru el, ci și pentru colegii săi. La sugestia profesorului de mișcare scenică Nikolai Kazmin, Oleg și-a finalizat studiile postuniversitare și a început să predea la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice.
Nikolai Kazmin i-a dus de mai multe ori pe profesori la seminarii de mișcare scenică cu Andrei Droznin, profesor și șef al Departamentului de Expresie Plastică a Actorului de la Institutul de Teatru B. Șciukin. „La seminarii am întâlnit-o pe Elena Druzhnikova, un profesor al disciplinei de „ritmică”, clasa ei deschisă mi-a schimbat ideile și mi-a permis să mă gândesc la forma de exprimare prin ritmică, – spune Oleg Mardar. – Și am început să dezvolt această disciplină la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice”.
