În 2025, procesul de reducere a dimensiunii asigurărilor în agricultura din RM este posibil să continue. Chiar dacă în acest an companiile de asigurări vor plăti fermierilor zeci de milioane de lei în despăgubiri de asigurare pentru pagubele provocate de înghețurile din aprilie. De obicei, despăgubirile mari de asigurare sunt cea mai bună reclamă de asigurare pentru agricultori. Dar acest principiu nu funcționează întotdeauna. Anul trecut, despăgubirile au fost, de asemenea, destul de mari. Cu toate acestea, asigurarea riscurilor agricole stagnează în ultimii doi ani la nivelul de aproximativ 1% din totalul terenurilor agricole.
Într-un fel, acest lucru este ciudat, având în vedere faptul că actuala lege privind asigurările subvenționate (nr. 243-XV, 2004) prevede o compensație destul de generoasă din partea statului pentru companiile de asigurări (până la 70% din prima de asigurare). Altfel spus, agricultorul plătește doar 30% din prima de asigurare.
Potrivit lui Yuri Rizha, explicațiile pentru această situație sunt atât economice, cât și administrative. Pe de o parte, subvenția este adesea transferată de Agenția pentru plăți și investiții în agricultură AIPA în conturile societăților de asigurări cu mare întârziere. Nu este neobișnuit ca asigurătorii să plătească despăgubirile agricultorilor fără a aștepta partea subvenționată a primelor. Acest dezechilibru afectează grav performanța financiară a societăților de asigurări. Prin urmare, unele dintre acestea își restrâng activitatea în acest segment al pieței asigurărilor.
În plus, din cauza frecvenței tot mai mari a fenomenelor meteorologice extreme, societățile de asigurare trebuie să plătească despăgubiri tot mai frecvente agricultorilor. De exemplu, anul trecut, despăgubirile au totalizat 24% din prima pentru asigurarea animalelor și 68% din prima pentru asigurarea culturilor. Acesta este unul dintre cele mai ridicate raporturi indemnizație/contribuție din actuala perioadă de cinci ani. Cu alte cuvinte, asigurarea riscurilor agricole nu este cea mai profitabilă activitate pentru asigurători.
Pe de altă parte, în condițiile creșterii prețurilor resurselor pentru producția agricolă și, adesea, cu prețuri nu foarte favorabile pentru vânzarea produselor, prima de asigurare pentru agricultori, chiar ținând cont de subvenție, este o povară financiară mare. În plus, cele mai periculoase riscuri, în special seceta, sunt, de obicei, cele mai scumpe produse de asigurare. În același timp, indemnizațiile de asigurare acoperă doar o mică parte (8-20 %) din suma pentru care sunt asigurate terenurile agricole și animalele.
Și, poate, cel mai important factor limitativ în dezvoltarea pieței asigurărilor nu este un nivel foarte ridicat de încredere între asigurați și asiguratori. În acest sens, trebuie amintit că problemele din această sferă au început în urmă cu aproximativ un deceniu și jumătate, când societățile de asigurări au avut pentru prima dată mari probleme cu plata despăgubirilor către fermieri ca urmare a morții culturilor de sfeclă de zahăr și apoi de rapiță. La acea vreme, ponderea terenurilor agricole asigurate în segmentele de producție ale acestor culturi tehnice era foarte mare – zeci de procente din suprafața totală. În consecință, sumele de despăgubire a pagubelor erau mari – zeci de milioane de lei. Și chiar și atunci, statul întârzia să plătească subvențiile.
Astăzi, această limitare sistemică a creșterii asigurărilor subvenționate este completată periodic de litigiile dintre asigurați și asigurători privind corectitudinea evaluării pagubelor.
După cum remarcă Yuri Rizha, unele țări din Europa și Asia, în ciuda creșterii exponențiale a riscurilor agricole în contextul schimbărilor climatice globale, au reușit să creeze mecanisme fiabile de asigurare agricolă. Experiența acestor țări poate deveni un punct de referință valoros pentru dezvoltarea unui model funcțional și durabil de asigurare agricolă în Moldova.
Potrivit expertului, unul dintre cele mai promițătoare exemple regionale pentru Moldova este modelul turc de asigurare agricolă TARSIM. Acest sistem a fost creat în 2005 și este considerat un model de asigurare a riscurilor agricole, inclusiv de către organizații precum Banca Mondială și FAO, datorită echilibrului dintre participarea statului și structurile comerciale private.
Modelul TARSİM se bazează pe un parteneriat public-privat reglementat printr-o lege specială în care statul joacă un rol activ nu numai în subvenționarea primelor de asigurare, ci și în administrarea/supravegherea sistemului în ansamblu. Statul turc subvenționează între 50% și 67% din primele de asigurare – în funcție de cultură și de tipul de risc. Produsele de asigurare sunt dezvoltate și oferite agricultorilor de către societăți de asigurare private care funcționează sub supravegherea unui organism central autorizat de stat. Cu alte cuvinte, TARSİM este o platformă unică de coordonare care asigură armonizarea contractelor, evaluarea unificată a pierderilor și gestionarea fondurilor de reasigurare.
Un aspect important este faptul că evaluarea daunelor este efectuată de experți acreditați independenți și nu de companiile de asigurări însele, ceea ce oferă fermierilor o mai mare încredere în corectitudinea sistemului. TARSİM gestionează, de asemenea, un fond de reechilibrare care acoperă pierderile financiare ale companiilor de asigurări în cazul celor mai mari catastrofe naturale. Ca urmare, mecanismul TARSİM permite menținerea unor prime accesibile chiar și în zonele cu risc ridicat.
