Yuri Muntean
Dar, din păcate, până atunci, spațiul pentru subiectele mari din politica moldovenească se redusese la schimbul de comentarii fără semne de punctuație în rețelele sociale. Și apoi a devenit complet fără speranță – unii purtători de cuvânt politici locali au încercat să preia ideea și aproape că au stricat totul, reducând funcțiile băncilor comerciale și de investiții de stat la reluarea serviciilor de plată precum Coroana de Aur.
În cele din urmă, în urmă cu câteva săptămâni, Guvernul, reprezentat de viceprim-ministrul Eugen Osmokescu, a început să vorbească serios despre aceasta ca despre o sarcină națională. Acesta este un progres pentru o țară în care statul, ca entitate politică și economică, nu este reprezentat în sectorul financiar și bancar.
Acest fapt implică nu numai pierderi anuale de multe milioane de dolari de dividende pentru bugetul Moldovei! Este, de asemenea, un obstacol pentru dezvoltarea sectorului real și, în special, a infrastructurii, precum și a întreprinderilor mici și mijlocii și a agriculturii, cu care băncile private locale comunică fără prea mult entuziasm. Apropo, băncile private moldovenești, și de fapt există cel puțin 10 dintre ele, sunt mai mult decât condițional moldovenești, deoarece nu mai puțin de 93% din activele bancare aparțin rezidenților străini.
Și toate acestea au loc în contextul unei creșteri multiple inevitabile în următorii 5-7 ani a indicatorilor profunzimii financiare a economiei sau, mai simplu, a pieței bancare, sub influența unor factori precum redresarea naturală a economiei moldovenești după șocurile din ultimii ani, pacea mult așteptată în Ucraina și, desigur, procesul de aderare a Republicii Moldova la UE. În prezent, nivelul de intermediere financiară sau de monetizare a economiei prin credite – puțin peste 20% din PIB – este unul dintre cele mai scăzute de pe continent. Și, în special, este de 3-5 ori mai mic decât în Europa de Est și țările de la Marea Neagră.
În acest sens, rolul statului în țara noastră este redus, în esență, la instrumente mai mult decât indirecte, cum ar fi subvențiile financiare în cadrul Programului 373, garanțiile acordate băncilor private și granturile sub auspiciile Ministerului Dezvoltării Economice.
Acest lucru este, desigur, minunat! Și să existe cât mai multe astfel de programe! Dar acesta nu este un mijloc de vindecare a bolii, ci o formă de îngrijire paliativă.
Și iată de ce.
Partea 1. De ce subvenționarea ratelor dobânzilor la credite, în sine, nu este un lucru bun?
Acest instrument nu reduce ratele dobânzilor pe piața creditelor, ci mai degrabă le menține și le susține. Și este posibil ca acesta să le crească în mod latent. Chiar dacă cheltuielile agenților economici-beneficiari la prima vedere scad cu câteva puncte procentuale.
Băncilor nu le pasă cine plătește – doar împrumutatul, sau atât împrumutatul, cât și statul. Principalul lucru este ca aceștia să plătească la ratele stabilite. Care, desigur, sunt ușor de coordonat între bănci. Sau mai crede cineva serios că pe piața bancară moldovenească, unde nu mai puțin de 93% din profitul bancar total este realizat de 4 bănci (MAIB, Moldinconbank, OTP Bank, Victoriabank), ratele la credite se formează în condiții de concurență perfectă?
Astfel, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice (ODA) și alte programe de genul „373” nu sunt altceva decât stabilizarea și garantarea profiturilor băncilor private. Profituri pe care, rețineți, băncile le investesc nu în sectorul real moldovenesc, ci în active străine. Mai mult decât atât, începând cu acest an, contul nu se duce nici măcar la zeci, ci deja la sute de milioane de dolari SUA și euro pe an!
Partea 2. De ce subvenționarea ratelor dobânzilor transformă sectorul financiar-bancar din Moldova într-un ghetou?
Una dintre cele mai distructive consecințe ale acestei situații este că băncile pretins locale, în prezența programelor șablon de mai sus, nu sunt deloc interesate să găsească resurse de capital ieftine pe piețele financiare internaționale.
Acest lucru este agravat de faptul că statul este un împrumutat direct al băncilor pentru a susține bugetul țării. Și este un împrumutat foarte atractiv!
Să ne amintim că în ultimii ani ratele dobânzilor la împrumuturile de stat au ajuns la aproximativ 23%. Și aceasta este de cel puțin 10 ori mai mult decât dacă statul ar împrumuta în străinătate. Ca să nu mai vorbim de efectul keynesian canonic de deplasare și creștere a ratelor dobânzilor bancare în prezența unui astfel de concurent pentru resursele de creditare cum este întregul stat reprezentat de Ministerul de Finanțe al Republicii Moldova.
În acest sens, înființarea unei bănci/fondului de investiții de stat și a unei bănci comerciale de stat este unul dintre momentele, dar foarte semnificative, ale politicii proactive a statului de depășire a unor astfel de situații, care creează atât premise, cât și condiții pentru tot felul de practici oligopoliste și eșecuri de piață.
Ca să nu mai vorbim de convergența obiectivă și inevitabilă a intereselor sectorului bancar și ale actorilor politici.
Partea 3. De ce avem nevoie atât de o bancă/fond de investiții de stat, cât și de o bancă comercială de stat?
Banca/fondul de investiții de stat mobilizează masiv și concentrează resursele financiare externe și interne disponibile, furnizându-le băncilor locale, inclusiv băncii comerciale de stat, pe principiile pieței. Iar banca comercială de stat echilibrează sectorul bancar privat prin politici de creditare prudențiale, dar orientate strategic.
În același timp, băncile de stat au o altă autoritate publică superioară, care este chemată să acționeze în interesul statului – Curtea de Conturi, responsabilă în fața Parlamentului Republicii Moldova. Băncile private răspund în primul rând în fața acționarilor lor și sunt protejate de legislația privind secretul comercial și bancar.
În plus, este mult mai ușor pentru o bancă/un fond de investiții de stat, fie independent, fie în cadrul sindicatelor bancare, să participe la investiții în proiecte individuale de importanță națională și internațională, așa cum fac statele partenere de dezvoltare ale Republicii Moldova (UE, Germania, Franța, SUA, Polonia etc.).
Și da! Efectul multiplicativ al băncii/fondului de investiții de stat și al băncii comerciale de stat va fi maximizat cu participarea statelor partenere de dezvoltare ale Republicii Moldova (UE, Germania, SUA, Marea Britanie, Japonia etc.). Iar participarea partenerilor țării noastre în aceste instituții financiare va fi o garanție suplimentară pentru prevenirea repetării unor situații similare celebrului „furt de un miliard” din rezervele valutare ale țării în 2014-2015.
Și în concluzie. Aceste două bănci de stat vor fi cele mai importante instrumente în accelerarea reintegrării Republicii Moldova și a Transnistriei, precum și a aderării holistice și simultane la UE. Și nu va fi altă cale!
Ca să nu mai vorbim de rolul-cheie al acestor bănci în procesul de aderare comună a Moldovei și Ucrainei la UE, precum și în reconstrucția postbelică a Ucrainei frățești, care va avea inevitabil propriul Plan Marshall și propriul Institut ucrainean de credit pentru reconstrucție, alias KfW în germană!
Yuri MUNTYAN,
economist, viceministru al economiei și comerțului în 2008-2009.
