
Potrivit raportului, profitul net cumulat al „Energocom” a constituit 1,281 miliarde de lei, iar cel al Aeroportului Internațional Chișinău – 1,278 miliarde de lei. Acestea sunt urmate de „Loteria Națională”, cu 996 de milioane de lei, și „Moldtelecom”, cu 648 de milioane de lei.
În același timp, mai multe întreprinderi de stat au acumulat pierderi nete semnificative. „Calea Ferată din Moldova” a înregistrat pierderi de 798 de milioane de lei în perioada analizată, „CET-Nord” – 140 de milioane de lei, Aeroportul Internațional Mărculești – 123 de milioane de lei, iar „Arena Națională” – 94 de milioane de lei.
Autorii raportului constată că întreprinderile cu cele mai mari profituri activează în domenii în care statul beneficiază de poziții de monopol sau de avantaje legate de infrastructura strategică. Printre acestea sunt menționate transportul aerian, sectorul energetic, loteria organizată în parteneriat public-privat și telecomunicațiile.
Documentul mai semnalează că S.A. „Energocom” figurează în două cazuri de prejudicii și venituri a căror recuperare este problematică, în valoare totală de circa 1,87 miliarde de lei, potrivit proiectului.
Primul caz vizează creanțe de 1,33 miliarde de lei preluate de la „Termoelectrica”, care nu au fost evaluate corespunzător, iar rambursarea acestora a fost tergiversată. Al doilea se referă la 541,4 milioane de lei aferente stocului de securitate de gaze naturale, a căror recuperare este blocată în litigii.




















Comentarii
0Încă nu sunt comentarii. Poți începe conversația.
Comentariile sunt deschise cititorilor cu un cont Logos Press.
Autentifică-te pentru a comenta