„Casus belli” – fraza aruncată de prim-ministrul Dorin Recean la ședința Consiliului Economic, potrivit căreia „nu contează dacă circa 1,7 milioane de hectare de teren agricol din țară sunt cultivate de 1 sau 3 mii de agenți economici”. Presa fidelă a furnizat această declarație cu prefixul „se presupune” și precizarea serviciului de presă. Iată-l textual. „Prim-ministrul a declarat întotdeauna că își dorește ca agricultorii moldoveni să fie bogați, să producă produse competitive solicitate în întreaga lume și să dezvolte o afacere de succes. Guvernul acționează în această direcție prin acordarea de subvenții, granturi și sprijin pentru modernizare. De asemenea, finanțăm în mod regulat multe microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii de succes din sectorul agroalimentar”.
Liderii Forța Fermierilor au considerat aceste declarații scandaloase, favorizând în mod clar exploatațiile agro-industriale în detrimentul a zeci de mii de ferme mici și mijlocii. Ei au cerut o retractare.
Într-o discuție cu un corespondent Logos Press, fostul viceprim-ministru și cunoscutul economist Alexander Muravsky a comentat această situație ciudată și oarecum stranie, menționând că ea se bazează pe o dilemă fundamentală. Și anume – modul european sau american de dezvoltare a agriculturii, în interpretarea modernă – ferme sau agroîntreprinderi. Astăzi nu există modalități istorice diferite în „formă pură”. Dar există stereotipuri mai mult sau mai puțin obiective. De exemplu, agricultura ucraineană este mai ales o poveste despre exploatațiile agroindustriale asociate cu numele unor ucraineni foarte bogați sau ale unor corporații transnaționale. Iar agricultura poloneză este o versiune modernă a „fermei” tradiționale: ferme de familie, majoritatea mici.
Pe de o parte, agricultura moldovenească modernă este clar înclinată spre specializarea sectorului de producție vegetală pe cereale. Culturile cerealiere și oleaginoase sunt cultivate ca bază de nu mai puțin de 80% din toate fermele agricole, indiferent de statutul lor juridic și de forma de organizare a producției. Este evident că agrotehnologiile avansate din domeniul producției vegetale sunt, de regulă, concepute pentru producția pe scară largă, din punct de vedere economic ele fiind mai eficiente în fermele mari – care cultivă mii de hectare. În plus, afacerile cu cereale și semințe oleaginoase sunt orientate spre export și prelucrare profundă, precum și spre producția de animale (în principal păsări de curte și carne de porc, care este, de asemenea, dominată de ferme mari și foarte mari). Din acest punct de vedere, declarațiile de genul „susținem bunăstarea câtorva mii de fermieri bogați și competitivi care cultivă un milion și jumătate de hectare” par raționale. Și, de asemenea, relevante pentru realități.
Dar, pe de altă parte, datorită specificului natural-climatic și peisagistic, Moldova în perioada sovietică era clar divizată în zone de producție agricolă specializată: sud și centru – cereale și struguri, nord – culturi tehnice și fructe, Transnistria – legumicultură și alte fructe pe terenuri irigate. De-a lungul deceniilor de independență a țării, specializarea sectorială în secțiunea regională transversală s-a estompat ușor, dar în niciun caz nu a dispărut. În Moldova, chiar și astăzi avem raioane de „mere”, „prune”, „struguri”, „pepeni” etc. În același timp, în viticultura de masă o fermă care cultivă mai mult de 5 ha poate fi considerată o fermă mare, iar în pomicultură – mai mult de 20 ha, etc. Plantațiile perene de sute de hectare sunt, în general, cazuri foarte rare, izolate.
Între timp, fructele, fructele de pădure, strugurii și legumele sunt producția de produse cu valoare adăugată ridicată. Și chiar și în contextul tendinței crescânde de automatizare, horticultura este încă un domeniu de angajare pentru zeci de mii de lucrători sezonieri în „operațiuni manuale”, precum și pentru multe mii de fermieri mici și mijlocii.
Există o a treia parte în toată această poveste, care în Moldova a devenit un lucru bun de „urmat ireversibil”. Autoritățile UE elaborează în prezent noi principii ale politicii agricole comune. Unul dintre acestea reiese destul de clar și, în același timp, are un fundal solid – continuitatea. Este vorba despre păstrarea modului de viață rural tradițional. Finanțarea, tehnologia, ecologia și tineretul sunt legate de acest proces. „De exemplu, în stadiul actual, ar fi avantajos din punct de vedere economic pentru Suedia să renunțe complet la agricultură, să importe alimente și să investească în alte domenii de activitate extrem de profitabile”, notează Alexandru Muravschi. – Cu toate acestea, subvențiile acordate astăzi agriculturii suedeze sunt o contribuție la modul de viață tradițional, o parte integrantă a culturii naționale”. De asemenea, este important ca aceste valori să fie astăzi aproape de „conservatorii-supranaturaliști”, dar să nu fie contestate de „liberal-globaliști”.
În Moldova, din păcate, tema „ferme vs. exploatații” și „mere vs. IT” sunt povești despre dezbinare: economică, socială, politică. Și, în general, împotriva celor care ridică aceste teme în sens electoral.
