
Pe segmentul monedei locale, în primul trimestru al anului 2025, ratele medii ponderate ale dobânzilor la creditele nou emise și la depozitele la termen și-au inversat tendința descendentă sub influența măsurilor de politică monetară. Astfel, rata medie ponderată la credite s-a situat la 8,47%, iar la depozite la 4,14%, cu 0,21 și 0,98 p.p. mai mare decât în trimestrul IV 2024.
Evoluția pieței creditelor bancare în luna aprilie 2025 și-a continuat trendul descendent în ceea ce privește volumul împrumuturilor și aprecierea acestora.
În luna aprilie 2025, volumul creditelor noi acordate a totalizat 6.781,7 mil. lei, cu 8,1% mai puțin decât în luna martie. Cele mai multe dintre acestea (73,7%) au fost reprezentate de creditele în moneda națională, care au totalizat 4.996,3 milioane lei, cu 9% mai puțin decât în luna precedentă.
Din punct de vedere al termenelor de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene cuprinse între 2 și 5 ani, ponderea acestora în volumul total al creditelor acordate ridicându-se la 58,5%. Volumul acestor credite acordate persoanelor juridice a constituit 40% din volumul total al creditelor.
Rata nominală medie la creditele nou acordate în monedă națională a crescut cu 0,40 p.p. față de luna precedentă și a constituit 9%. Iar rata medie la creditele în valută a scăzut cu 0,12 p.p., constituind 5,5%.
În aprilie 2025, persoanele fizice au luat credite în valoare de 2.251,1 milioane lei, în scădere cu 2,6% față de luna precedentă. Cele mai multe dintre acestea (59,4 la sută) au fost emise în scop de consum. Cea mai mare parte a creditelor de consum acordate persoanelor fizice (1.188,0 milioane lei) a fost acordată în moneda națională pe termene cuprinse între 2 și 5 ani.